CE BOLI TRATEAZĂ ORTOPEDIA ȘI TRAUMATOLOGIA?

• Tratamentul oaselor rupte și gestionarea tratamentului procesului de vindecare.
• Afecțiuni precum dureri articulare, artrită și inflamații articulare.
• Probleme ale coloanei vertebrale, cum ar fi durerile de talie și gât, scolioza și herniile.
• Leziuni care apar în timpul sporturilor, cum ar fi fotbalul, baschetul și alergarea.
• Chirurgie articulară, cum ar fi genunchiul, șoldul și umărul, afecțiuni care trebuie corectate prin intervenție chirurgicală.
• Leziuni ale mușchilor și ligamentelor, în special din cauza leziunilor sportive.
• Probleme congenitale ale oaselor sau articulațiilor.
• Terapie fizică și programe de reabilitare după fracturi sau leziuni.

CARE SUNT METODELE DE DIAGNOSTIC UTILIZATE ÎN ORTOPEDIE ȘI TRAUMATOLOGIE?

1. Imagistica radiologică: Tehnicile de imagistică precum razele X, tomografia computerizată (CT) și imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) sunt utilizate pentru a diagnostica fracturile osoase, problemele articulare, problemele coloanei vertebrale și alte tulburări structurale.
2. Ultrasonografie (USG): Aceasta poate fi utilizată pentru a evalua țesuturile moi, cum ar fi fluidele articulare, tendoanele, mușchii și ligamentele.
3. Analize de sânge: Analizele de sânge, cum ar fi markerii de inflamație, factorul reumatoid, CRP (proteina C reactivă) pot fi utilizate pentru a determina prezența artritei și a altor boli sistemice.
4. Electromiografie (EMG) și teste de conducție nervoasă: Utilizate pentru a evalua funcțiile musculare și nervoase și pot ajuta la identificarea leziunilor nervoase sau a bolilor musculare.
5. Biopsie: prelevarea de mostre de țesut și examinarea patologică a acestora pentru depistarea tumorilor sau infecțiilor suspecte.
6. Examinarea fizică: O metodă primară de diagnosticare în cadrul căreia medicul evaluează simptomele și constatările fizice ale pacientului.

Combinația acestor metode ajută la stabilirea unui diagnostic precis al bolii și la planificarea unui tratament adecvat.

CARE SUNT METODELE DE TRATAMENT APLICATE ÎN ORTOPEDIE ȘI TRAUMATOLOGIE?

Metodele de tratament utilizate în ortopedie și traumatologie pot fi diversificate după cum urmează:

1. Tratament conservator: Tratament fără intervenție chirurgicală cu metode precum medicamente, terapie fizică și reabilitare, exerciții și utilizarea unor instrumente speciale.
2. Tratament chirurgical: Tratamentul chirurgical al fracturilor, problemelor articulare sau altor probleme ortopedice.
3. Injecții articulare: Aplicațiile vizează reducerea durerii articulare, cum ar fi injecțiile cu steroizi sau acid hialuronic în articulație.
4. Terapie fizică și reabilitare: Programe de terapie pentru scopuri precum întărirea mușchilor, creșterea flexibilității și reducerea limitelor de mobilitate după o accidentare sau o intervenție chirurgicală.
5. Proteze și orteze: Utilizarea de proteze (artificiale) sau dispozitive de susținere (de exemplu, corset pentru genunchi) special concepute pentru afecțiuni sau handicapuri articulare.
6. Osteotomie: O procedură chirurgicală efectuată pentru a corecta deformările osoase.
7. Artroscopie: O procedură chirurgicală efectuată prin incizii mici pentru diagnosticarea și tratarea problemelor intraarticulare.
8. Grefe osoase și stimulare osoasă: Metode utilizate pentru accelerarea vindecării osoase sau tratarea pierderii osoase.

Alegerea acestor metode de tratament variază în funcție de starea, simptomele și nevoile pacientului.  

CE ESTE CHIRURGIA DE EXTINDERE A ÎNĂLȚIMII?

Chirurgia de extindere a înălțimii este o procedură chirurgicală efectuată pentru a crește înălțimea unei persoane.
Această procedură vizează creșterea lungimii oaselor lungi (de obicei femurul și tibia).
De obicei, în timpul intervenției chirurgicale, osul este tăiat și apoi se creează spațiu între fragmentele osoase cu ajutorul unui dispozitiv numit adesea fixator extern.
Noul țesut osos este încurajat să se formeze în acest spațiu prin forța de tracțiune sau tracțiune aplicată de dispozitivul extern la intervale regulate în fiecare zi.
Odată cu formarea de țesut osos nou, spațiul dintre fragmentele osoase crește treptat, rezultând o creștere în înălțime.
Reabilitarea postoperatorie este de obicei un proces lung și atent.
Atunci când se iau decizii cu privire la acest tip de intervenție chirurgicală, trebuie luate în considerare starea generală de sănătate a pacientului, riscurile potențiale și așteptările postoperatorii.

DE CE SE EFECTUEAZĂ OPERAȚIA DE EXTINDERE A ÎNĂLȚIMII?

Statura mică severă: În cazul în care statura mică afectează în mod negativ viața de zi cu zi a persoanei sau provoacă disconfort psihologic, se poate lua în considerare intervenția chirurgicală de extindere a înălțimii.
Statura mică congenitală: Din cauza unor tulburări genetice sau congenitale, înălțimea unei persoane poate fi mai mică decât cea normală.
În aceste cazuri, chirurgia de alungire poate fi una dintre opțiunile de tratament.
Membre scurte: Dacă un membru este semnificativ mai scurt decât celălalt, atunci se poate efectua o intervenție chirurgicală de alungire.
Statura mică posttraumatică: Fracturile oaselor lungi după un accident sau o leziune pot afecta creșterea osoasă și pot provoca statura mică.
În aceste cazuri, poate fi luată în considerare chirurgia de alungire.
Statura mică cauzată de consumul de substanțe: Utilizarea pe termen lung a corticosteroizilor sau a altor medicamente poate afecta negativ dezvoltarea oaselor și poate duce la o statură mică.
În acest caz, chirurgia de alungire poate fi o opțiune.
Cu toate acestea, chirurgia de alungire este considerată, în general, o ultimă soluție și este preferată, în general, în cazurile cu efecte psihologice sau fizice grave.
Trebuie efectuată o evaluare detaliată înainte de operație și trebuie stabilită o comunicare clară cu pacientul cu privire la riscuri.

CARE SUNT TIPURILE DE OPERAȚII DE EXTINDERE A ÎNĂLȚIMII?

1. Chirurgie de alungire a membrelor: Această intervenție chirurgicală este efectuată pentru a crește lungimea oaselor lungi (de obicei femur sau tibie).
   Osul este tăiat și se creează un spațiu între fragmentele osoase cu ajutorul unui dispozitiv, un fixator extern.
   Acest spațiu este extins prin aplicarea de tensiune sau forță de tracțiune la intervale regulate pentru a forma țesut osos nou.
2. Operații de corectare a scurtării: Acestea sunt intervenții chirurgicale efectuate pentru a corecta scurtarea oaselor cu lungimi diferite care apar congenital sau ca urmare a unor accidente.
   Acest tip de intervenție chirurgicală se poate face prin tăierea unei porțiuni scurtate a oaselor sau prin adăugarea de grefe osoase suplimentare.
3. Dispozitive interne de alungire: În unele cazuri, dispozitivele de alungire sunt plasate în interiorul osului în timpul intervenției chirurgicale.
   Aceste dispozitive pot reduce sau elimina utilizarea dispozitivelor externe după operație, dar necesită adesea o intervenție chirurgicală mai complexă.

Fiecare dintre aceste tipuri poate fi preferat în funcție de situația și nevoile specifice ale persoanei.
Tipul de intervenție chirurgicală depinde de evaluarea de către medic a stării pacientului și de stabilirea celui mai adecvat plan de tratament.

CUM SE EFECTUEAZĂ OPERAȚIA DE EXTINDERE A ÎNĂLȚIMII?

• În timpul perioadei preoperatorii, se face o evaluare detaliată între pacient și chirurg.
  Se examinează istoricul medical al pacientului, se efectuează un examen fizic și se efectuează testele necesare.
  În plus, pacientul este informat cu privire la modul în care va fi efectuată intervenția chirurgicală și la așteptările postoperatorii.
• Intervenția chirurgicală se efectuează de obicei sub anestezie generală.
  Osul este tăiat și se creează un spațiu între fragmentele osoase cu ajutorul unui dispozitiv, de obicei un fixator extern.
  Noul țesut osos este încurajat să se formeze în acest spațiu prin forța de tracțiune sau tracțiune aplicată de dispozitivul extern la intervale regulate în fiecare zi.
• Procesul de recuperare postoperatorie este destul de lung și necesită atenție.
  Pacientul trebuie să participe la controale regulate și la sesiuni de terapie fizică în perioada postoperatorie.
  Este foarte important să utilizați corect dispozitivul extern pentru a forma țesut osos nou și a crește înălțimea.
• După finalizarea procesului de vindecare a osului, dispozitivul extern (fixatorul extern) este îndepărtat chirurgical.
  Acest lucru se întâmplă de obicei la câteva luni după operație.